De ce integral?
Cred ca toți am auzit, sau am fost sfătuiți, să începem să consumăm cât mai mult integral.
Alimentele integrale sunt alimentele neprocesate și nerafinate, în mare parte se pot consuma așa cum le găsim în natura.
Se zice ca dacă vrei sa slăbești: fugi de alb, alege colorat, negru: orez integral/ sălbatic, paste integrale, zahăr brun- aici eu zic că mai bine redus la minim.
Grânele integrale oferă un „pachet complet” de beneficii pentru sănătate, spre deosebire de boabele rafinate din care au fost eliminați nutrienți valoroși în procesul de rafinare.
Propietățile alimentelor integrale:
✔️bogate în nutrienți, vitamine, minerale, antioxidanți
✔️ bogate în fibre, fibre care ajută la reducerea colesterolului și a trigliceridelor
✔️au indice glicemic mic
✔️ajută la instalarea stării de sațietate
✔️mențin sănătatea sistemului digestiv
✔️ participă activ la sănătatea sistemului cardiovascular
✔️reglează tranzitul
O modalitate ușoară de a afla dacă un produs alimentar conține 100% cereale integrale este să vă asigurați că acesta este pus primul sau al doilea în lista ingredientelor.
6 sfaturi cu ajutorul cărora putem crește aportul de alimente integrale:
1- Alegeți produse cu cereale integrale ori de câte ori este posibil.
2-Înlocuiți jumătate din făina albă necesară în rețetele de copt, cu făină integrală de grâu. De asemenea, folosiți jumătate din cantitatea de îndulcitor când puteți. Putem înlocui făina de grâu cu faină de năut, hrișcă, migdale- nu sunt mai puțin calorice dar au multe propietăți nutritive.
3-Măncați multe legume și fructe proaspete. Încercați să le includeți în aproape fiecare masă și gustare.
4-Iubiți leguminoasele( fasolea boabe, lintea, năut). Sunt o sursă excelentă de proteine vegetale, fibre, fitochimicale și alți nutrienți.
5-Reduceți alimentele rafinate și procesate. Sunt adesea încărcate cu adaos de grăsime, zahăr, sare și aditivi.
6- Nu uitați de băuturi. Alegeți opțiuni fără zahăr, cum ar fi apă, apă minerală, ceai verde (înghețat sau fierbinte), suc de fructe proaspete. Se poate consuma lapte vegetal dar important: citiți eticheta.
Viviana